Tratamentul de endodonție sau tratamentul de canal este operația efectuată pentru îndepărtarea unei infecții localizate la nivelul rădăcinii dintelui și al camerei pulpare. Infecțiile de la nivelul dinților pot apărea din diverse motive: de la carii adânci, obturații sau chiar unele traume ale danturii resimțite în urma unei intervenții stomatologice recurente. Medicul dentist poate localiza infecția de la cele mai mici simptome, în urma unei analize complete asupra danturii. Este necesară luarea imediată a măsurilor corespunzătoare, pentru a se preveni extinderea acesteia până la os, unde se poate forma apoi abcesul. De aceea, tratamentul de canal este o măsură rapidă și eficientă pe care o poate lua medicul dentist.
În primul rând este important ca în cazul oricărui tratament de canal să se efectueze o anestezie. După aceea, se va izola dintele în cauză, astfel încât acesta să se păstreze uscat, iar medicul să își poată continua operația. Cu uneltele specifice, se va efectua curățarea canalelor, făcând astfel posibilă obturația. În acest timp, pentru a se asigura eficiența lucrării, medicul stomatolog va urmări cu mare precizie evoluția, prin intermediul radiografiilor. Este important de știut că tratamentul de canal este doar o tratare necesară pulpei dintelui. Pentru a se putea readuce la funcționalitate dintele în cauză, se vor lua măsurile necesare.
Important de reținut că această procedură nu este dureroasă. Totuși, s-a constat că fiecare pacient resimte un disconfort în urma tratamentului de canal.
Unitul nostru dentar dispune de un micromotor cu apex locator incorprat.